Limba şi orgasmul
Written by soacramica on November 24, 2009 – 14:16 -
Ăsta iar e un post din cela după care neamurile îţi întorc spatele, profii spun: “băi, mă jur, nu e studenta mea”, prietenii:” fă tu, te-ai smintit?”.
Numai că, ştiţi voi, mie mi-e absolut rococo. Mă distrez nebuneşte întorcând adevărul pe faţă şi pe dos. Adevărul meu. Cine încă n-a prins nicio criză existenţială de-a mea, aveţi o şansă să vă retrageţi fără scandaluri bengale de adio. V-am salutat din mers cu două degete la pălărie!
Mă simt acum tot atât de surprinsă, aiurită şi indignată ca o femeie, care după o noapte cu un amant iscusit a simţit explozia unui orgasm. Pentru prima dată.
-Cum, bre, se face că până acum n-am ştiut ce înseamnă asta? Să aflu eu acum, la bătrâneţe, ceea ce oricare pui de adolescent descoperă când îşi stoarce coşurile în baie?! Să-mi bag escarpenul în viaţă, sistem de învăţământ şi neam de patrioţi prefăcuţi!
Să intrăm în miez.
Copilăria şi adolescenţa mi-am petrecut-o printre cărţi. Le bănuiam valoarea. Îmi aduc aminte cum mama, încuind seara biblioteca, punea în funcţie sistemul de alarmă al sediului. Ferestrele erau protejate cu gratii, uşa era dublă, de fier. În ochii mei de copil, biblioteca se transforma într-un safeu magic, ce ascundea o comoară. Mă impresiona nu mai puţin decât peştera lui Ali Baba. 80 de procente din comoară o constutuiau cărţile în rusă. În rest…de rest nu-mi păsa. Scriitorii moldoveni? Hai şi-om fi serioşi.
Au venit la putere patrioţii. Ţărani cu trei clase sau studii superioare agricole, cu Eminescu pe buze şi furcile în mâini. Sistemele de alarme de la biblioteci au dispărut, cărţile în rusă scoase în coridor ca o grămadă de balegă abandonată la vederea tututor. Vrei îţi alegi o carte, nu vrei, ciao şi restul la maculatură.
Ziua vorbeam limba lui Eminescu, literară adică, în care bunica şi neamurile cu sobă o înţelegeau, dar nu până la capăt. Pentru că tare mai erau la modă neologismele. Cu cât mai încurcate, cu atât ratingul îţi creştea ca pe drojdie. Eu am prins fishka şi dormean cu dicţionarul de neologisme sub pernă. Şi acum îi simt coperta lucioasă, verde, rece pe degete.
Seara vorbeam limba lui Creangă. Relaxată, dulce la gust şi caldă. Cuvinte simple, ţărăneşti care ţi se lipesc de inimă. Aşa că măliguţă de jumară.
În pat mă băgam cu Tolstoi. Iar apoi cu Agatha Christie tradusă în rusă evident. Nu m-a tentat nicio traducere în română. Din punct de vedere vizual, mi se părea o perversitate, absurd, pierdere de timp.
Scriitorii români studiaţi în şcoală nu m-au impresionat niciodată. Nu pot să vă dau acum mai mult de două trei nume. Şi nici nu vreau să-mi storc memoria. Îi citeam, îi studiam, îi respectam, dar nu făceau parte din lumea mea. Româna mea de la şcoală era simulare perfectă de la ora 8.00 la 14.00. Maimuţăreală pentru note, pentru diplomă, pentru laude, pentru ce vreti… maimuţăreală.
Sunt mii de concetăţeni pe care mi-e silă să-i privesc prin interviuri, mi-e trist să văd cum imită voci, intonaţii, cuvinte, expresii care nu sunt ale lor. Politicieni, jurnalişti, actori … pentru care limba e un instrument de lucru şi pe care ei nu o posedă.
Oameni care nu se simt bine în limba lor e o privelişte jalnică. Oameni care nu ştiu să-şi simtă limba până la plăcere. O schimbă ca papucii. În lume – escarpeni, acasă – opinci. Altfel nu pot. Nu pot să nu imită.
Aşa am fost şi eu.
De câte ori am avut posibilitatea să aleg o carte, în rusă, franceză, engleză sau română, mă repezeam la cărţi străine. Nimeni, în afară de basarabeni n-o să poată înţelege în profunzile ce sentiment distructiv poarte această alegere.
În viaţă se întâmplă deseori că abia după ce accepţi un adevăr, mai poţi avea o şansă pentru o schimbare. Întâlnirea cu amanta mea s-a produs printr-un cuvânt. Proastă. Proastă ca tot neamul meu de simulatori.
Prin cuvântul ăsta am reperat titlul primei ei cărţi. Despre care am mai scris.
Mă gândeam zilele trecute că dacă autoarea s-ar fi născut în altă ţară, cărţile ei ar fi avut o rezonanţă internaţională. Şi repede am alungat gândul din ţeastă. Ca o egoistă. Ca de teama de a pierde un amant bun la pat. Căci dacă ar fi fost aşa, cine era să-mi trezească dragostea pentru limba mea? Cine avea să-mi transforme complexele în calităţi? Cine era să mă înveţe cum să storc miere şi esenţă din orice cuvânt scris în limba română? Cine era să mă încurajeze acum să scriu pe blog din plăcere?
Pentru prima data în viaţă sunt gata să schimb o carte cu autor rus pe o carte cu autor român! Din prima secundă. Ce poate fi mai senin decât acest sentiment? Şi de ce eu l-am descoperit acum?
De ce neamul meu, profesorii şi patrioţii nu au reuşit s-o facă până acum? Să mă facă să-mi iubesc limba sincer, nu s-o simulez pentru nişte note nenorocite. Ca o maimuţică dresată.
-Unde pleci, nebuno?
-Plec de la voi. M-aţi minţit o viaţă întreagă şi mai continuaţi să vă minţiţi pe voi înşivă.
- Ai să regreţi!
-Doar orgasmele pe care nu le-am avut.
Tags: limba, Rodica Ojog-Brasoveanu
Posted in Descoperiri, carti | 29 Comments »
November 24th, 2009 at 14:55
Aiii, ce m-am delectat citind articolul. Multumesc.
Orice limba este frumoasa, atita timp cit cuvintele ii sunt valorificate iscusit si natural pentru a expune anumite stari.
Sau daca nu, ce ne face sa iubim o limba, in special cea natala?
November 24th, 2009 at 15:05
Simtul limbii, cumatra, simtul limbii se cultiva, dar nu de oameni cu orgoli infasurate in drapele, nu cu slogane, nu aruncand cartile la care se abonau candva. De altfel e ipocrizie teapana.
S-ap’, cumatra, paradoxul sau blestemul moldoveanului e ca acesta cunoaste cate limbi vrei, numai nu propria limba.
Nota pentru “gramaticieni” – nu ma refer la gramatica, desi e un atu, numai un prost nu-si da seama de asta.
November 24th, 2009 at 15:49
oare e atit de important sa utilizam in vorbire, neologisme din cele invatate peste noapte din DEX, sau sa vorbim normal astfel incit sa fim intelesi de cei care ne inconjoara.
in ultimul timp am intilnit citiva tipi, care mi s-au adresat cu niste cuvinte ca m-ai n-am cazut de pe scaun, bine ca e la indemina DEX-ul si am gasit imediat explicatia, ca de altfel urma sa mor proasta.
tinde asta sa devina o moda? sau faptul asta, te face in ochii altora destept?
November 24th, 2009 at 18:34
Foarte frumos, inca un articol reusit
, in mine se naste o urma de invidie, care insa ma impulsioneaza sa devin mai bun 
Felicitari inca o data.
November 24th, 2009 at 18:54
Iti dai seama ca ce ai scris e imposibil de inteles pt cineva din Ro. Logic are sens, practic insa, e imposibil. Daca ai inlocui limba rusa cu limba … chineza, de ex., ar fi la fel.
Chiar eram curios, e limba rusa mai expresiva, mai plina de intelesuri, mai dulce decat o limba romana folosita corect in combinatie arhaica si moderna? (habar nu am raspunsul, de aia intreb)
In alta ordine de idei, s-ar putea sa-ti placa si Cronica de Familie a lui Petru Dumitriu. A fost interzis dupa 1968 cand a emigrat, insa am vazut zilele trecute o re-editare la editura Litera.
November 24th, 2009 at 19:15
Morenica, asa era pe vremurile mele. Nu stiu acum. Mai vad prin bloguri aiureli, dar ma rog, n-am sa ma bag niciodata sa-i spun autorului ca nu-mi place CUM scrie. Treaba fiecaruia.
Sunteti niste norocosi. V-ati nascut intr-o limba curata ca lacrima. Nu una inmuiata in rusisme, betivanisme si alte improvizari mutante. Nu faceti niciun efort ca sa va vorbiti limba (deschide orice inregistrare video cu vreun politician de la noi si ai sa vezi cat se screme ca sa exprime o idee simpla). Asta e diferenta intre noi. Si sper mult cu anii s-o stergem.
Da. Era pana a o descoperi pe ROB. Cel putin in cazul meu. Mare mi-a fost uimirea si bucuria ca femeia asta foloseste cuvinte si expresii din copilaria mea. De cele de care imi era rusine, pentru ca patriotii nostri, in cautarea de limba romana frumoasa si literara ne invatau la scoala sa le inlocuim cu neologisme complicate, la moda. Ridicol si dramatic pentru ca am ajuns s-o descopar acum.
Doar daca e s-o gasesc online.
Daca nu, oi astepta urmatoarea escapada la Bucuresti. Degraba, tare degraba.
November 24th, 2009 at 23:09
superb:) intr-adevar cred ca doar basarabenii pot sa inteleaga ce ai scris, dar atata adevar…:)
November 24th, 2009 at 23:16
Soacră, minunat articol, limba anume “o simtzi”. Nu sunt aşa de poliglot ca tine
, dar pot spune doar că acest sentiment pe care îl descrii î-mi este cunoscut, mă refer la limba mea maternă, cea rusă. Cât priveşte cea română, 
cred că am o atitudine mai pragmatică faţă de ea: în română textele juridice sunt mai compacte, dar şi elocvente în acelaşi timp, datorită faptului că textele de bază a sistemului de Drept romano-german sunt în latină 
“-Plec de la voi. M-aţi minţit o viaţă întreagă şi mai continuaţi să vă minţiţi pe voi înşivă.”
Soacră, minciuna este spriritul moldoveanului, iar “Limba noastră” a fost trasformată într-o “marfă de preţ” pentru profanare şi sustragerea atenţiei de la faptul că suntem buzunăriţi în ziua-ameaza-mare de “demnitarii” de Stat de toate culorile.
November 25th, 2009 at 00:40
da… minunat articol. desi nu am inteles unele pasaje
in fine, mi-e lene sa le reproduc akuma dar ce vroiam sa spun eu este k..
Cauza: nu existau prea multe carti Bune in româna(sau erau prea scumpe) iar in rusa mama nu mi le dadea in mina “чтоб не cбить с толку” 
dak tot au decis cu tata sa ma dea la scoala cu limba cea de stat..
sa nu mai zic de gramatica romana? puffff … pina cind 
nu am schimbat scoala si intr’o zi nu ni s’a prezentat in clasa noua noastra profesoara de româna 
: tinerica, simpatica, nu demult absolventa la facultate in Romania. Nu prea ne’a plakut initital.
wow – 1-ul meu “10″ la Româna si exclamatie “Bravo Elena!” + o privire din aceea complice care mi’o aduc si acum aminte!! Eram in al 9-lea cer de bucurie pt ca am primit aceasta “incurajare” si de atunci “пошло поехало”.. gramatica româna la perfectie (cel putin pe timpul liceului asa era 
); interes pt comentatii si fiecare cuvintel “à expliquer” 
; carti(in ro) citite peste noapte si peste tot pe unde se putea, kiar si mergind pe strada, vacante in care asteptam cu nerabdare timpul “siestei” k sa’l mai citesc pe Calinescu sau Eliade…
mie una nu’mi placea sa citesc cind eram mica
Iak’asa vre’o citiva ani bunisori citeam doar ceea ce se impunea dupa programa scolara si ma uitam mirat la sora’mea care “devora” toate cartile din biblioteca casei
Tin minte pt prima lucrare de control am invatat mai k pederost toate regulile si ce mai era acolo.. era totusi ceva simpatik la ea.. am luat 10!
In fine tot asta zicind pt a conclude: TOTUL INCEPE DE LA PROFESOR!! hai sa il luam in ghilimele.
Deci asa “Profesorul” fiind un autor, prieten, neam sau o persoana care te’a incurajat… corect si cu tact si … atunci cind ai depus efort si erai mindru de tine insuti!!! “так и хочется” sa leg tot asta cu simtul demnitatii personale ale molodvenilor in urma “incurajarilor” din exterior .. si toate consecintele dar nu mai zic nimik, e o tema interminabila.. Mai adaug doar k:
INCURAJATI’VA cei Dragi – Corect si Cu increderea ca “Maine poti/vei face si mai Bine/Multe, am incredere in tine!” si veti vedea ce schimbari se vor produce!!!
P.S. pacat ca profesoara respectiva a trebuit si ea sa plece din tara ca sa’si asigure existenta. câti copii or fi ramas fara asa invatator GENIAL
P.S.1 – dar limba mea materna tot rusa ramina pt k atunci cind vorbesc cu mama in romana – nu o percep k “MAMA” si in ciuf ma doare dak cineva imi spune ca ..
November 25th, 2009 at 09:54
Initial nu intelegeam unde vrei sa ajungi cu ideea.Spre sfarsit m-am luminat
.
Foarte “finuta” abordare.
Bravo!
November 25th, 2009 at 10:03
Sweeet
Totushi cu orgasmul тема не расскрыта
Hmmm… ma intreb in ce limba geme SM
November 25th, 2009 at 10:52
Lelea, eu cred ca am avut o profa de limba romana care mai buna si mai dedicata rar daca gasesti in ziua de azi. Mi-a prelucrat dictia, intonatia, expresivitatea momentului in context (cand recitam scrisoarea a III-a tremurau ferestrele), gramatica, dar nu “simtul”. Citind “Baltagul”, “Moara cu noroc” sau “Ion”, nu simteam acelasi lucru ca in “Razboi si pace” sau “Ana Carenina”. Autorii romani nu i-am recitit niciodata, pe cei rusi – ori de cate ori aveam ocazia. Prin asta nu vreau sa compar doua limbi, nu vreau sa spun ca una e asa si alta e pe dincolo. Nu. E doar chestiune de: in una ma simteam mai bine decat in alta. Si tragedia pe care o vroiam s-o redau in text e ca limba in care ma simteam mai comod nu era cea materna. Abia acum a devenit. Cel putin, in scris. Absolut intamplator. Datorita unei autoare care nici macar nu e cunoscuta la noi.
Dar, e adevarat, rolul profesorului e imens.
Larry, ai scapat primul val. Anul trecut era destul de расскрыта. Cauta pe la “sex”
Ceva imi spune ca nu esti singurul care se intreaba
November 25th, 2009 at 16:49
eu i-am recitit pe Druta, Alecsandri, Caragiale si Creanga mereu… Sadoveanu, Rebreanu, Preda, … just to name a few….
80% din cartile din colectia mamei sunt in limba rusa, buchiile rusesti le-am invatat inaintea celor romanesti, totusi mai tare m-a atras proza romaneasca in scoala…
de 2 ani am inceput sa vb engleza, iar acuma se intampla sa nu fac diferenta dintre 2 limbi in care citesc… important e sa existe valoare in ceea ce citesc.
totusi de ceva vreme am inceput sa citesc in ruseste si merge ca …plugul pe asfalt… eh.. vreau totusi sa imi dezvolt un comfort in a citi in limba rusa, asa ca ii dau bataie de cate ori am ocazia, plus am cam inceput a “exporta” cartile vechi din colectia mamei. M-am facut deja cu Cinghiz Aitmatov, Gorikii si Lilian Ethel Voynich (asta e socialista irlandeza, tradusa in rusa).
Desigur, mama are carti mult mai “nesocialiste” insa ea mi-a recomndat pe astea deoarece au un limbaj mai simplu
tu ce mi-ai sugera, draga Soacra?
November 25th, 2009 at 19:01
Mie imi place sa citesc romane politiste (Agatha Christie, Georges Simenon) Si SF , Mai citesc romane autobiografice in Stilul Romanul adolescentului miop, Doc…
November 25th, 2009 at 19:16
Soacra mica , tu de ce lucruri esti dependenta?
November 25th, 2009 at 23:06
“Sunt mii de concetăţeni pe care mi-e silă să-i privesc prin interviuri, mi-e trist să văd cum imită voci, intonaţii, cuvinte, expresii care nu sunt ale lor. Politicieni, jurnalişti, actori … pentru care limba e un instrument de lucru şi pe care ei nu o posedă.”
perfect de acord, ma prind deseori constatind asta si incerc sa evit pe cat e posibil sa-i aud!
November 26th, 2009 at 07:30
Soacra Mica, multumesc! Am citit postarea dintr-o rasuflare si… am mutit de incantare
Esti geniala! Atat de subtil si in acelasi timp atat de obiectiv ai radiografiat aceasta chestiune, incat no coment – JOS PALARIA! 
November 26th, 2009 at 12:02
Foarte bine spus,soacra mica. Dar citidu-ti meditatia mi-a aparut o intrebare.
Ma refer la fraza ta : “În pat mă băgam cu Tolstoi. Iar apoi cu Agatha Christie tradusă în rusă evident. Nu m-a tentat nicio traducere în română. Din punct de vedere vizual, mi se părea o perversitate, absurd, pierdere de timp.”
Si eu, de fapt,fac la fel.De obicei, din motiv ca nu cunosc engleza,prefer traducerea in rusa sau italiana si nu in romana, cum ar fi normal. Nu ma refer la traducerea unei fraze la moment,ci la carti. Oare de ce traducerile in romana imi par atat de reci, fara suflet ,cam cum ai spus si tu:perverse sau poate e doar o senzatie a mea….
November 26th, 2009 at 12:44
Foarte, foarte frumos!!!
M-ai lasat fara cuvinte!!! 
November 26th, 2009 at 14:34
Babycakes19, nu stiu ce gen de carti citesti. Era un timp cand citeam o gramada de autori de pe site-ul asta http://www.koob.ru/ Mai mult din psihologia sexelor.
Disperatul, ti-am raspuns in blogul tau
Tanya, referitor la traduceri, banuiesc ca e vorba de o deprindere vizuala,in I rand, apoi de stilul personal al traducatorului. Traducerea literara n-o poate face oricare traducator, dar oricine se apuca daca e bine platit
Sau sa spunem altfel, un bun traducator nu se multumeste cu niste banuti acolo, deci se apuca de traduceri niste absolventi.
November 26th, 2009 at 14:59
si io, care credeam ca e despre… he he…
da e chiar mai interesant (vicleana mai e Soacra noastra), te cred si te inteleg foarte bine. mai mult, pot sa subsemnez pt o buna parte din cele scrise.
am avut ocazia sa citesc aceleasi romane si in romana si in rusa. pot spune una – in Rusia exista o traditie a traducerii litereare, pe cand multe din cartile in romana erau mai mult traduse mecanic. normal, nu toate, totusi, o buna parte. in copilarie l-am adorat pe Alexandri – iam recitit piesele pana la a le sti pe de rost, dar in afara de el asa si nu am mai indragit pe nime. Sadoveanu si altii din programa scolara nu m-au impresionat nici o data – de ce? cred ca problema e in profii pe care iam avut. e lesne de inteles, ei au invatat la “institut” o limba “moldoveneasca” ce se scria cu chirilice, avea o alta ortografie si alte reguli gramaticale, iar peste noapte s-au vazut nevoiti s-o invete practic din nou. catzi dintre ei au indragit-o instant, ca sa ne transmita si noua aceasta scanteie – cred ca mai putini de 1%. ei de unde naiba generatia mea sa-si iubeasca limba si autorii?
mai tarziu, mergandu-mi sa-mi fac scoala la Bucuresti, am nimerit de odata intr-un lac strain si adanc, care m-a facut sa tac vre-o 3 luni – ascultam… am fost nevoit sa-mi invat propria limba din nou, si pronuntie, si notiuni etc… si doar dupa asta am inceput sa-mi iubesc limba, sa scriu in ea, sa-i pun si pe altii s-o vorbeasca.
azi scriu si in rusa, si in romana la fel de bine, dar nu-mi place sa scriu in rusa. uneori zic ca mai bine stiam engleza la fel de bine, dacat rusa…
November 26th, 2009 at 23:38
Atinge şi emoţionează, redescoperirea are loc în acelaşi moment cînd vezi şirul cuvintelor, şi te suprapui situaţiei.Da este greu săţi regăseşti limba, mai ales cînd înţelegi că ai facut facultate şi te-ai îndeletnicit cu limbajul de lemn, cel academic, dar ai tendinţa de a fi simplu, să te exprimi simplu, şi iaca aişi apar blocajele, of şi m-am săturat că nu pot gîndi şi exprima lucrurile şi gîndurile simplu!!!da mă jălui, este dreptul meu natural, scuze celor ce nu suportă jălea de sine!
November 27th, 2009 at 16:52
Тема сисек не раскрыта.
In rest, aplauze stand in picioare. 
November 27th, 2009 at 16:55
BTW: Mie mi-a mai placut (din aceleasi motive descrise de tine) un autor, din Iasi, Florin Lazarescu. “Lampa cu caciula” se cheama cartea.
November 27th, 2009 at 20:02
O vreu!
Iaca nu stii tu sa ortografiezi cuvintele intime.
Se scrie asa: Тема сисег не раскрыта!
November 27th, 2009 at 22:30
Превед красавчег, я медвед.
Nu stiam ca cunosti aceasta limba straina
November 28th, 2009 at 12:24
Daca procur ceva din literatura clasica, apelez la cartile traduse si publicate de grupul editorial ARO (Rom). Imi plac versiunile traduse in romana, au stofa. Pacat ca se vand la preturi atat de mari la Pro-Noi.
In anii de scoala tot citeam mai mult in rusa, in romana nu cred ca existau carti/traduceri bune de citit pe atunci. 
December 2nd, 2009 at 16:50
Indraznet articol,fara ipocrizie
.Bravo!!!
December 9th, 2009 at 23:44
“Sunteti niste norocosi. V-ati nascut intr-o limba curata ca lacrima. Nu una inmuiata in rusisme, betivanisme si alte improvizari mutante. Nu faceti niciun efort ca sa va vorbiti limba (deschide orice inregistrare video cu vreun politician de la noi si ai sa vezi cat se screme ca sa exprime o idee simpla). Asta e diferenta intre noi. Si sper mult cu anii s-o stergem.”
Speranta moare ultima, insa pina nu se va scrie in constitutie LIMBA DE STAT – LIMBA ROMANA, oricind vor exista motive pentru speculatii pe tema limbii. Iata de exemplu Marian Lupu este cel mai elocvent in acest sens, pentru ca se straduie sa vorbeasca cel mai literar, dar totodata este cel mai inversunat promotor al tezei moldovenismului si limbii moldovenesti. Nu cred sa putem sa stergem aceasta carenta atita timp cit politicul isi baga nasul in chestiuni care nu ar trebui politizate. Tot cineva de la comunisti sau din anturajul lui Lupu au spus sa fie organizat un referendum pe tema asta, ca poporul sa decida denumirea limbii. In loc sa consulte academicienii, care sunt experti in materie, ei prefera sa se pronunte in aceasta privinta toti agramatii, care se afla din abundenta si sigur ca vor fi majoritari intr-un eventual referendum. Continuam sa fim mintiti, iar de la Moscova mereu vin atentionari asupra unor eventuale tendinte de romanizare a populatiei din Republica Moldova; chiar recent Medvedev si-a exprimat ingrijorarea ca limba rusa nu este promovata suficient. Cred ca temerea cea mare a celor mari este sa nu fie unirea. Sau daca e sa fie atunci sa simtim ca pe Nistru este hotarul cu Rusia.
PS. Cred ca preambulul sau preludiul acestui articol este cam exagerat, parca ne pregateai de dezamagiri, lucrurile sunt destul de clare si firesti, si sincere.