Un colac de sufletul dragostei
Written by soacramica on October 20, 2009 – 11:29 -
“Le premier amour
C’est n’importe quoi!
On s’aime pour toujours
Et ça marche pas!
C’est n’importe quoi!…”
(Ascultam aseară la mcm cântecelul asta înainte de a-mi aduna gândurile pentru post)
Post-dedicaţie pentru Ghi De. Descântec de răceală 
* * *
Cu anii începi să înţelegi că prima dată când iubeşti, iubeşti mai mult dragostea decât persoana. Unii nu ajung să constate adevărul acesta nici mai târziu. Mai cu seamă dacă s-au ales doar cu una bucată de iubire în toată viaţa. Un singur roman, un singur capitol.
Cel care a decretat că dragostea n-are vârstă, fie că a gustat din ea foarte timpuriu, ca mine, de la 10 ani (ia-ţi găletuţa şi fugi la joacă!) fie înainte de a redacta varianta finală a testamentului (la pupături fără proteze).
Băiatul cela mă ura grozav. Încă nu apucase să mă vadă, dar era gata să mă împingă într-o cuşcă cu gorile. Statutul meu de vecină nou-nouţă a condiţionat într-un fel despărţirea lui de cel mai bun prieten şi companion de năzbâtii. Cela se mutase în casă nouă, iar familia mea îi ocupase apartamentul mic, mucegăit, cu urme de mingi de volei pe păreţi.
Ne-a acostat într-o zi de septembrie, în timp ce mă întorceam de la şcoală cu o colegă, hlizându-ne cu sughiţuri ca două paparude fără de griji. Ne-a zâmbit cu de-a sila adresându-ne o frază banală care la vârsta noastră era sinonimă cu exprimarea simpatiei. Băgasem de seamă că era chipeş, iar ulterior era să constat că deşi avea un aer de bad boy se bucura de un rating nebun în curte. Sau poate că anume datorită acestui profil contradictoriu “moacă fină cu tupeu spontan” a reuşit să înregistreze un palmares de invidiat. De la înălţimea vârstei mele (de prichindel pretinzând un rol în lumea adulţilor) o consideram tocmai potrivită pentru un prinţ. Odată personajul găsit, povestea începu să se depene de la sine. Citeam cărţi destule pentru a opera cu o fantezie cât se poate de antrenată. Povestea mergea în crescendo ca un croşetat de dantelă fină, ca nişte clăbuci albi de lapte aburind într-o cratiţă. Între timp, făceam tot posibilul ca să mă pomenesc în aria lui de activitate. Îl visam. Aiuream frumos şi convingător. Nu vă spun cum. Păstrez detaliile pentru un psihanalist bun. Ditamai ocazie să ajung şi eu pe mâinile unui profesionist. Abia aştept să mă tolănesc pe divanul unui psihanalist de factură occidentală ca să-i povestesc detaliat şi răspicat epizoade din copilăria mea sovietică. Mă interesează nespus reacţia provocată de şocul mentalităţilor. Dar am lunecat din context şi nu despre asta vroiam să vorbesc.
Fantasmele mele au durat doi ani. După care prinţul meu charmant s-a mutat, cu tot cu palmares, semnând sfârşitul povestei mele de dragoste imaginară tristă. Atât de tristă încât îmi venea să-mi iau lumea în cap.
Au trecut ani. Mulţi.
Se făcea într-o duminică agitată. Cu neamuri în toată casa, într-un ritual de sfinţire a localului. Mă mutasem în casă nouă. Când am auzit trilul strident la uşă, tocmai treceam prin faţa ei cu un colac în mână.
-Trebuie să fie preotul! strigă mama din bucătărie.
-Deschid eu!
M-a salutat o voce dintr-un basm uitat cu suferinţă. În faţa mea apăruse prinţul de altă dată. Cu o privire blândă şi faţa luminoasă. În costum elegant, la cravată, zâmbind cu siguranţa unui om care debarcase în cel mai potrivit moment. Şi … cu Biblia subţioară. Escortat de o soră fidelă. Maria. Ambii Martori a lui Iehova.
Îl ascultam ca prin ceaţă, aiurită de ridicolul situaţiei (oi-io-ioi my bad boy).
-Iulian … eu aştept preotul.
-Cine a fost? întrebă mama văzând că închid ferm uşa.
“Cine, cine…” M-am aşezat pe scaunul de lângă uşă băgându-mi toţi dinţii în colacul din mână. “Fantoma dragostei mele”.
Tags: prima dragoste
Posted in Amintiri in casa mare, Povesti din viata | 29 Comments »
October 20th, 2009 at 12:44
Frumoasa poveste.
“Fantoma dragostei mele” – bine ca era doar fantoma. Se schimba lumea peste ani si cred ca schimbarile astea socheaza mai mult decat sfarsitul povestii in sine… 
October 20th, 2009 at 12:51
Soacra Mica, foarte adevarat, indiferent de virsta de obicei prima dragoste se produce in imaginatie iar peste ani cind intilnesti fantasma asta iti dai seama cit de nerealista si copilaroasa ai fost, dar asa crestem…
October 20th, 2009 at 19:06
jistoko
))) ma refer la final… eu la 12 ani asa de tare m-am indragostit, si credeam ca doar eu m-am confruntat cu asa dragoste frageda, baiatul ”meu” se mutase la alta scoala, si odata in jumatate de an il intilneam intimplator pe strada 
, mi se facea inima micuta, tresaream, roseam, schitam involuntar un zimbete pina la urechi, si de fiecare data ma fericea cu niste pupuri pe obraz… si asta a durat cam pina pe la 17 ani, cind am intilnit pe altcineva, de care ma indragostisem iar in taina, si pe care l-am ”pierdut”, cam peste un an cind s-a casatorit 
…
… Acum iar m-am indragostit
, si iar aiurea, noroc ca sunt altii care ma vor, ca eu nu-i vreau, e altceva 
))), insa cind sunt altii care ma cauta 
, pot sa stau linistita, pt a evita niste eventuale complexe… 
Insa prima chiar a fost puternica, sa iubesti, fara ca sa ceri ceva in schimb, imi era inde-ajuns doar sa-l vad, si cred ca erau zilele mele norocoasa cind imi cerea unu stilou
))))))
October 21st, 2009 at 00:19
Sorry dar eu nu prea am inteles legatura intre post si dedicatia facuta
October 21st, 2009 at 08:47
Lelea, postul asta e rezultatul discutiei dintre Gui si mine, la postul precedent
October 21st, 2009 at 10:27
cred ca la mine a fost cel mai jestoka…
Eram prin clasa a treia cand aveam toate abtibildurile de la guma “turbo”, “love is…” si “cin cin”, purtam fusta “lambada”, aveam cele mai frumoase carnetele. Tot tacamul… Si multi ar fi vrut sa le dau lor.
Numai pe el mai putin. Ramasese clasa. De doua ori. Era frumos, nebun si pus pe sotii. Ma tochem. Nu stiu ce ma apucase. Ca sa-l admir mai bine il scoteam in fata clasei si profesoara il brobozea. Eram sefa clasei. Iar dupa asta, cand ne duceam acasa, ma gabjea intr-un colt si imi tragea cate-o pupatura
Normal ca ma zbateam din rasputeri si tipam cat ma tinea gura, dar niciodata n-a aflat ce-as fi vrut eu de fapt.
M-am dus eu pe urma din scoala ceea si am dat peste altul tot asa de rau. I-am dat odata ancheta mea sa mi-o completeze (stiti caiete de celea frumoase cu anchete, gen: pe cine iubesti, cu cune te-ai sarutat prima data samd). Nu mi-a intors caietul vreo luna. Mi l-a transmis apoi prin cineva, dar am ramas dazamagita de raspunsurile lui.
October 21st, 2009 at 12:06
Si eu imi aduc aminte cu duiosie de felul nostru candid de a gandi la o varsta timpurie
De ce nu i-ai spus ce asteptai?
Glumesc. La varsta asta nu prea stim sa ne exprimam. Unele femei nu stiu nici mai tarziu cum sa se exprime 
Asteapta ca barbatii sa se priceapa.
October 21st, 2009 at 12:20
Cuiva ia trecut raceala, cuiva iau venit buzna amintirile, altcineva retraieste clipele uitate – bun post!
Insa concluzia mea este ca partea feminina nu iubeste sau admira detaliul cel mai important, ci se da in aluzii (adik in perdele) si nu vede esentialul (adik peisajul din fereastra – frumos sau urit). De unde evident apare si dezamagirea sau Fantoma! [no offense]
October 21st, 2009 at 13:21
Andrean, e greu de vazut esentialul intr-o relatie cand te afli in pragul adolescentei, la minte verde
E un fel de febra care te face sa aiuresti, sa vezi intre ochi ceea ce nu exista, o boala prin care trebuie sa treci, asa ca varicela in copilarie. Daca n-o treci la varsta frageda, debarasandu-te de iluzii, devine mult mai complicata si periculoasa pentru sanatate daca o contactezi la varsta adulta. 
Nu stiu. 
Dar e adevart ce spui, femeile sunt mai sensibile. Poate pentru ca citesc mai multa literatura si au imaginatie bogata?
October 21st, 2009 at 13:25
Mi’am luat inima in dintzi shi am decis sa mai las shi eu cite un comment, k de citit citesk toate posturile,toate comentariile dar nu prea imi expun parerea,nushtiu de ce….poate ca am fost invatzat sa tac, ca sunt altzii mai deshteptzi ka mine care au ceva de spus…MULTUMIRI scolii noastre moldave!!!
Cit despre prima iubire….aolioooo….il vedeam pe coridoarele skolii shi mi se parea k suntem deja sot shi sotzie…mei mei mei…..
Acuma cind il vad pe strada…mai simt nishte emotzii,dar diferite de cele care au fost odata….foarte diferite…shi nu’mi pare rau nici cit negru sub unghie
October 21st, 2009 at 14:05
Valeu cat de departe te ducea gandul
October 21st, 2009 at 14:55
Unele femei nu stiu nici mai tarziu cum sa se exprime
Asteapta ca barbatii sa se priceapa.
Iar unii barbati asa si raman nepriceputi
October 21st, 2009 at 20:10
ggg, eu intotdeauna alegeam din cei mai destepti. si cu ochelari. cand era in a 11 singurul baiet cu ochelari din a 12-a era si destul de urecheat. il adoram
am avut multe indragostiri,
October 21st, 2009 at 20:17
Ciudat e ca eu m-am indragostit pe la vreo 10 ani (^^), am iubit persoana respectiva vreo 4 ani – si a fost cea mai sincera dragoste din viata mea, era foarte dragutz fizic, dar capacitatile intelectuale lasau de dorit,
dupa aia am iubit doar barbati destepti, dar niciodata inca n-am avut dorinta profunda ca relatia sa continue…si desigur ca totul se stingea incet incet…
Poate tre sa ma indragostesc iar de unul mai prostut ? =))
October 22nd, 2009 at 07:35
Pe mine ma luase valul pe la vreo 16. A fost prima si ultima mea iubire
Nu prea mi-am dat seama ce si cum s-au intamplat toate, cert e ca peste cativa ani (7 la numar) m-am si trezit maritata
N-am mai reusit si eu sa gust din farmecul multiplelor “indragostiri”…
October 22nd, 2009 at 09:47
super tare descintecul!:) sunt sigura ca s-a insanatoshit Ghi De.
sa pun si eu 3 banuti. nepricepute sunt si femeile nu numai barbatii:)) sper ca dragostea mea sa nu apara “înainte de a redacta varianta finală a testamentului (la pupături fără proteze).”
October 22nd, 2009 at 12:25
Frumos! Si totusi, parca nu pot adauga ceva in plus! Sunt fermecat…
October 22nd, 2009 at 13:53
cand mi-aduc aminte de prima dragoste (si de-a doua, si de-a treia, a patra) mi se face rusine de prost ce am fost. si ciuda ca n-a avut cine sa-mi spuna cat de putin merita acele persoane atentia mea… nasoale amintiri.
October 22nd, 2009 at 17:11
Cristallisation amoureuse ca-n Stendhal si décéption, aussi amoureuse, à la Proust!
October 22nd, 2009 at 23:26
Mulţumesc SM pt explicaţii.
Heh, în urma întregului acestui şir de exemple ale îndrăgostirilor la vîrste fragede aş putea, cred, doar să adaug că: orice dragoste poate fi privită ca o experienţă pe drumul maturizării emoţionale (unei părţi) ale unei persoane. Cred că ar fi util să fim recunoscători acelor evenimente care altă dată ne’au durut, pt că ne’au învăţat să evităm, în viitor, anumite erori.. dacă le putem numi aşa.
Mai scurt: eu una cred că, tot ce trăim în viaţă – este o lecţie de care trebuie să ţinem cont, ea fiind odată învăţată! Asta nu exclude, de sigur, faptul că uneori putem repeta greşelile pînă nu ne “bate” tare in cap.. dar asta e deja o altă istorie
October 23rd, 2009 at 14:17
Frumoasa destainuire Soacra, ca de obicei sunt fascinata de maiestria ta in a descrie cu haz si un pic de ironie istorii de viata
Imi amintesc si eu cu doiosie de primele tentative in domeniul dragostei, sunt amintiri frumoase, si simtirile celea atat de sincere si pure, chiar imi provoaca asa o blindete in suflet…am doar un singur regret, cred ca si multe alte fete, dar cred ca si baieti – eram un pic prea complexata in acea perioada…acuma peste ani cand privesc in urma, cred ca daca as fi fost mai sigura pe mine, si nu aveam atatea temeri, cred ca aveam sa-mi traiesc mult mai intens adolescenta
October 23rd, 2009 at 21:48
Soacra, mersi mult, frumos descântec
“E un fel de febra care te face sa aiuresti, sa vezi intre ochi ceea ce nu exista, o boala prin care trebuie sa treci, asa ca varicela in copilarie.Daca n-o treci la varsta frageda, debarasandu-te de iluzii, devine mult mai complicata si periculoasa pentru sanatate daca o contactezi la varsta adulta”
Desi cred eu ca am trecut prin acesta boala, cred eu ca imunitate nu am capatat deloc … si nu regret
Nu stiu dacă-ţi place Esenin, el are în “Scrisoare către femeie” o algorie minutată
“Их мало, с опытной душой,
Кто крепким в качке оставался.”
eu nici odata, cred, nu voi deveni cu “sufletul experimentat”, ramanînd acelaşi, cu credinţa în miracol
Încă odată mersi mult
October 23rd, 2009 at 23:55
trista poveste…
dragostea-i eterna pentru ca aceasta ni se arata in diferite metamorfoze si se schimba odata cu noi. putem sa iubim si 5 soti dar sentimentul pe care-l avem fata de acestea e unic: e dragostea
October 24th, 2009 at 03:48
Oleak de psihologie vsv de “dragoste”
https://docs.google.com/Doc?docid=0AVZ5sZ11yTlaZGMzaHRiMmtfOGQ5dngzbWd2&hl=en&invite=CIDSx4MG
SM, cred ca tu ai citit deja
Lectura placuta celorlalti!
Tradus de mine, dak sunt greseli app sorry
October 25th, 2009 at 14:42
Dupa ce am citit povestirea si mi-am amintit de cartea lui Dan Lungu “Cum sa uiti o femeie”. Cei care au citit-o probabil vor intelege de ce mi-a fugit gindul exact la ea.
cuibul de iubire. Mi-am facut un altul. Si cind venea badea cu plugul…mutam si eu cuibul 
Apoi a urmat amintirea primei indragostiri. Aveam vreo 7-8 ani,era orasean si-l vedeam de vreo 2-3 ori pe an, in rest visam asa cum viseaza toate pustoaicele …A batut vintul adolescentei si mi-a zburlit si spulberat
Pentru Profiler care a scris :”cand mi-aduc aminte de prima dragoste (si de-a doua, si de-a treia, a patra) mi se face rusine de prost ce am fost. si ciuda ca n-a avut cine sa-mi spuna cat de putin merita acele persoane atentia mea… nasoale amintiri”
Am prins cu urechea aseara la Garantat 100% un interviu cu cineva…
nu-mi amintesc pe moment. O profesoara foarte cunoscuta. Ea zicea ca a facut un studiu printre si a ajuns la concluzia ca barbatii dupa ce sunt respinsi de o femeie incep sa o creada rea, nedemna de atentia lor, proasta..etc. Cind o femeie este respinsa de un barbat ea merge sa faca schimbare de look crezind ca nu e suficient de frumoasa ca sa-l atraga.
Oare ce doza de adevar sa contina rezultatele studiului???
October 29th, 2009 at 15:56
Soacra,eu vin cu o intrebare off-top
…
de fiece data cind deschid blog-ul tau tot ma impiedic de micutul tablou care il ai plasat in aceasta tema si inteleg ca vreau sa stiu cine l-a creat si unde l-as putea vedea mai detaliat…
mersi anticipat
October 29th, 2009 at 16:03
Sophia, din pacate (si cu rusine) nu pot sa-ti spun cine a pictat tabloul. Nici macar nu-l am in rezolutie mai mare. Ramane la dimensiunea unui avatar pentru ca l-am gasit intr-un depozit gratuit on-line de avatare. Mi-as dori sa aflu si eu autorul, pentru ca mi-a placut si mie de aia l-am inserat in post.
October 29th, 2009 at 16:28
What a pity
E foarte deosebit
October 30th, 2009 at 22:17
Prima dragoste era in aceeasi grupa la gradinitza
cel mai nastrushnik baiat Misha…ma topeam cind sarea gardul sa fuga de educatoare sau cind se batea cu baietii iar eu eram cea mai “krutaia” k numa mie imi propunea sa fugim de la gradinita (un cal alb mai lipsea)si ma maritam ca Alondra 
Cind l-am vazut anul trecut…se certa cu o prietena de-a mea…cu cuvinte ne-cenzurate 
m-am facut ca nu-l cunosc 
ador barbatii destepti 
si cultzi 
si de treaba 
Articolul mi-a readus zimbetul naiv..din copilarie si amintiri frumoase. Merci