P.S. Abia aştept…
Written by soacramica on August 7, 2009 – 12:46 -Prima data când s-a deschis frontiera între R. Moldova şi România, eu am trecut-o ilegal. Mai exact, sub altă identitate. Profesoara de Istoria Românilor mi-a spus clar: sau cauţi o metrică în care e scris că eşti mai mică cu un an, sau nu mergi cu clasa la Iaşi. Metrica de care aveam nevoie am găsit-o la vecina de la etajul trei. Pentru noua mea identitate m-am răsplătit cu o ciocolată turcească.
Când « Ikarus» -ul roşu a lăsat în urmă ultimul control vamal, treizeci şi cinci de elevi, proaspăt ieşiţi din «perestroikă», priveau iscoditor prin geamurile colbăite pământurile istorice pe care urmau să păşească pentru prima dată. Un chiuit de bucurie şi-a găsit mai multe ecouri aranjate perechi în două rânduri.
După ce exaltarea s-a mai potolit, începură din nou a curge gârlă rusismele prin salonul autocarului. Oare de ce credeam că era mai potrivit să le lăsăm la frontieră?
Blea, şi-a început discursul o colegă brunetă, sprijinindu-şi coatele pe două fotolii crase, fiţi atenţi la mine. Dacă vreţi cadouri scumpe de Crăciunul românesc, apoi să căscaţi bine ochii la cum e îmbrăcată familia gazdă în care acceptaţi să vă duceţi. Dacă-s îmbrăcați nicevo, făcu o pauză de efect, trecând guma de mestecat dintr-o falcă în alta, apoi vsio, socotiţi că aţi câştigat padărşi bune.
Ajuns în curtea gimnaziului de la Iaşi, unde urma să fim îmbarcaţi în familii, grupul nostru era deja stors de entuziasm şi obosit de-a binelea, pe când ceilalţi, colegii români de aceeaşi vârstă ca noi, după cum era şi firesc, erau excitaţi şi veseli ca într-o grădină zoologică.
- Tată, mie-mi place de fetiţa aia cu blăniţă scurtă! am văzut trei perechi de ochi îndreptaţi spre mine. Hai s-o luăm la noi !
În familie o chemau Simona. M-a ales pe mine pentru că i-a căzut tronc la inimă blăniţa mea scurtă, despre care i-am spus mai târziu că o numesc « şubă», mai precis, «şuba scurtă». O haină din fire artificiale, cu intenţii de blană de leopard, întinsă până măi jos de şolduri. Aveam să remarc mai târziu că cele mai memorabile persoane din viaţa mea m-au reperat după haine. Sau poate după felul meu de a le purta? Nu ştiu. Nici nu mă plâng.
Simona era o fată deşteaptă, timidă, cu o privire care ascundea multe taine. Eu eram rezervată, mai mult curioasă decât deşteaptă, cu o privire în căutare de taine. Familiarismul spontan nu ne caracteriza pe nici una dintre noi, fapt pentru care am avut ambele nevoie de un preludiu lung ca să ne cunoaştem mai bine.
În ajunul Crăciunului ne-am dus în vizită la o mătuşă de-a Simonei. După ambianţa morosă care domina acolo, înţelesesem că femeia îşi trăia ultimele zile pământeşti. Simona m-a luat de mână şi m-a condus la patul ei. Un pat spaţios, cu perne gogonate, de toate mărimile şi formele, printre care trona o femeie palidă, trecută de patruzeci, cu o scufiţă albă dantelată ajustată peste pletele aurii ca matasea de porumb.
Femeia m-a privit cu un ochi curios şi n-a întârziat să pufnească în râs:
- Vai cât de caraghioasă e!
Am schiţat o intenţie de râs. Simona, un pic jenată, m-a luat de braţ şi mi-a şoptit: Hai de aici.
Dincolo de uşa închisă încă mai auzeam hohotele de râs mergând în crescendo. Hohote de om aproape sănătos.
În ultima seară de decembrie ne întorceam cu Simona de la bojdeuca lui Creangă. Mergeam în linişte, digeram cu fiecare pas ghinionul care ne-a împiedicat să vedem interiorul bojdeucii. Era închisă în ziua ceea. Am înconjurat-o de vreo două ori, tropăind pe prispă cu picioarele îngheţate, ne-am pus mâinile streaşină la ochi lipite de geam ca să desluşim ceva în întunericul bojdeucii, măcar să ni-l imaginăm pe o clipă pe Creangă cu pisicile torcând pe braţ, apoi am plecat.
Două umbre coborau cu păşi obosiţi drumul pavat ce ducea spre o arteră a oraşului. Mai aveam cale lungă de făcut. În spatele nostru căsca un amurg orb şi leneş.
Nici nu mai ştiu ce gând m-a făcut să încep a mârnîi sub nas un cântec rusesc. Nu mă grăbeam să bag cuvintele în el. Credeam c-ar deranja-o cumva pe Simona.
- Ia zii mai tare, m-a îndemnat timid Simona.
- Ăăăăm, daca e în rusă, Simona. N-ai să înţelegi.
- Mai tare! Te rog! Şi a început a chicoti cu licurici aprinşi în priviri.
Eu cîntam, ea râdea. Eu cântam şi râdeam, stârnită de felul ei de a râde. Ea râdea şi mai tare. Râdea în cascade, zgomotos, vesel … Şi eu nu îndrăzneam să mă opresc. Când s-au terminat cuvintele, am început să improvizez. Păşeam amândouă în ritmul cântecului, ca într-un dans, apoi ne-am apucat de mănuşi şi alergam la vale. Cântând, râzând, cu nasurile şi obrajii pişcaţi de ger, cu căciulile căzute pe-o parte, cu fularele ce înnodau o complicitate spontană…
Două produse diferite. Născute în două regimuri diferite. Regăsite pe acelaşi fir de recepţie, intens în emoţii, dar tot atât de scurt ca un amurg de decembrie. Pavat în suflet pentru totdeauna.
Nu ne-am revăzut de la acel amurg.
A urmat o corespondenţă afectuoasă, plină de dor şi speranţe.
Ştii, draga mea, aşa mi-e dor de tine, nici nu-ţi închipui. Abia aştept să ne revedem la Chişinău. Mama mi-a promis că-mi dă bani de şubă. Ai să mergi cu mine să cumpărăm una şi pentru mine, nu-i aşa?
P.S. Abia aştept…
Tags: bojdeuca lui Creangă, Româniam Iaşi
Posted in Amintiri in casa mare, Copilarie sovietica | 30 Comments »
August 7th, 2009 at 12:57
Iaca, mi-ai adus aminte: Şi eu prima dată am trecut cu paşaportul roşu, a lui tata, la un pod de flori. Banal, dar le-am încurcat când l-am luat de acasă. Am observat asta deja în România, că treceau foarte mulţi şi numai le ţineau în mâinile ridicate. …Chiar îmi făceam griji, mă dusesem singur, să-mi cumpăr “piramidşi”
Înapoi am trecut ca un iepure, după ce-am aşteptat un grup de vreo sută de oameni.
August 7th, 2009 at 13:02
Vitalie, eu am trecut o data frontiera dormind
M-am culcat in Romania, m-am trezit in Moldova. Colegul de scaun mi-a scos pasaportul din poseta si l-a prezentat granicerilor. A zis ca nu vroia sa ma trezeasca ca dormeam foarte frumos. Am avut un soc. Tot frumos 
Unde-s vremurile celea…
August 7th, 2009 at 13:12
Mi-am amintit de prietena mea cea mai buna de la scoala, care era din familie rusa. Eu – din familie romana, nu stiam o boaba in rusa, iar ea invata in scoala romana, deoarece “asa era moda”. Paradoxul este ca petrecand atita timp impreuna, am capatat accent rusesc, iar la facultate toti au crezut ca-s ruscuta
.Chiar si acum ne facem padarsi si ne calbasim impreuna.
” 2 produse diferite nascute in 2 regimuri diferite” – frumos spus
August 7th, 2009 at 13:42
Serios? Credeam ca in R.M. toata lumea stia rusa de mic copil
De voie, de nevoie…
August 7th, 2009 at 16:04
Iata asa tipuri de articole ma face sa-ti citesc blogul. Simplu, scurt, clar si emotionant.
August 7th, 2009 at 16:26
Aveam vre-o cinci ani cand maica-mea m-a trimis sa cumpar 1 kg de unt. Pe la inceputul anilor 80 untul se cumpara inca la kg, dar in cativa ani devenise ‘defitzit’. In oraselul unde mi-am petrecut eu copilaria (si nu numai acolo) in magazine trebuia sa ceri in rusa! Nu e nici o diferenta daca zici ‘kg’ in rusa sau in romana, da uitasem eu de acasa pana la magazin CAT trebuie sa cumpar si in loc de ‘odin kilogram’ am cerut ‘sto gram’. m-Au intrebat daca sunt sigura ca 100 g, au ras de mine si mi-au taiat o bucatica cat cutia de chibirituri. Desigur ca am mai venit inca o data sa cumpar 1 kg (mai bine cele 900 g lipsa)…Asa ca vrei nu vrei dar rusa trebuia s-o inveti…CAnd am mers la scoala vorbeam si romana (stai ca scria pe carte limba moldoveneasca, in chirilica)si rusa. Pe cand o prietena de a mea (avem aceeasi varsta), de pe langa Hancesti, vorbeste atat de caraghios rusa, de fapt evita sa comunice in rusa
Au avut in sat o familie de rusi pe care i-au moldovenizat. DA iaca de ‘limba romana’ la moda nu am auzit nici eu…;)
August 7th, 2009 at 17:26
…iar eu, fiind intr-a 9-a la Iasi si venind acasa in Moldova am trecut frontiera cu carnetul de elev!!! (unde erau notele de la teze
)…se intimpla in ’92 sau un ’91… nu-mi aduc aminte exact anul, dar stiu sigur ca veneam la Chisinau sa-mi prelungesc nu stiu ce act, cu care puteau trece elevii/studentii in acele vreumuri.
Am locuit vreo doi an si ceva in zona bojdeucii lui Creanga, iar acolo chiuleam cind eram a 12-a, chiuleam si in Gradina Botanica si la teiul lui Eminescu
))..cele mai frumoase amintiri le am de atunci, dintr-a 12a…
cind eram mica, mergeam la sudul Moldovei, la bunici, aproape de granita cu Romania, vedeam sirma ghimpata cind mergeam cu autobuzul in sat, la bunica, iar tata imi spunea ca acolo peste granita e Romania…iar la bunica prindeam la TVR, imi placea sa ma uit la desene animate, iar cind aparea Ceausescu ma enervam si tot intrebam de bunici de ce nenea asta tre sa stea in televizor atita timp
))…tata mi-a spus despre alfabetul latin…
August 7th, 2009 at 21:17
Acum nu mai treci frontiera cu acte străine, acum dacă vameşii dacă ar putea te-ar căuta şi prin buzunare dacă nu duci dincolo mai mult de 2 pachete de ţigări.
eu am mers prima dată în România în excursie tocmai la 17 ani, aşa că “metrica” nu era bună la nimic, mi-am făcut procură că mama îmi permite să merg cu altcineva
August 8th, 2009 at 02:53
Am trecuti si eu o data frontiera cu metrica straina
tot ca trebuia sa demonstrez ca sunt mai mica, altfel nu ma luau in vacanta. AM vazut multe locuri frumoase atunci, si la Cotroceni am ajuns sa merg de mina cu E. Constantinescu 
era ziua lui de nastere si copii din Moldova erau invitati….eh…………amintiri din copilarie (tinerete)
Super articol, mi-a trezit fluturasii.
August 8th, 2009 at 05:32
Nici acum nu o prea cunosc. Cauza – nascuta in familie de modoveni, pentru care limba romana a fost intotdeauna “la putere”. O inteleg, as putea vorbi, dar mai tare imi place sa-i chinui pe acei care cunosc limba rusa si nu vreau nicidecum sa vb romana. Oleak sadista
)
August 9th, 2009 at 14:42
in prima mea scoala, anual, se organiza un concurs in care cashtiga clasa cu cei mai multi eminenti, iar selisovetul organiza cate o tur poezdca la circ, sau gradina zoologica. In anul in care “s-a deskis podul de flori”, clasa cu eminenti a fost dusa ca de obicei la circ, iar pe cei implicati in diferite “crujoashe” gen “meshter faur”, “arte dramatice”, “cor”, “ansamblu” “dansuri” i-au dus pan la iasi, dar din contul colhozului “Rasvet”. Atunci a fost prima si ultima calatorie in romania a mitricei mele cu mine.. pe urma, in toate celelalte puteshestvii o fost doar mitrica
Am cantat si noi in rusa la o margine de sat, unde s-au gramadit cativa sateni si se uitau la noi ca la teatru.. pe urma am facut rug.. am copt cartofi si i-am pus pe localnici sa ne cante… era asa frumos…
August 9th, 2009 at 19:05
Mai, m-ati omorat
Ce e aia “metrica”?
August 9th, 2009 at 20:59
eu mi-amintesc kum intrind intr-un magazin si cerind ceva de la vinzator, “un turbo’ pare-mi-se….s-a uitat destul de dispretuitor si ingimfat……m-a jignit atunci…..au ramas urme….nu prea stima din partea mea)
August 9th, 2009 at 21:45
certificatul de nastere
August 10th, 2009 at 09:14
Vai, Soacra, ai scris atat de frumos si atat de veridic!!!Am retrait acum cu articolul tau emotiile din acea perioada. Am avut exact aceeasi istorie cu metrica: O clasa intreaga, de 32 de oameni, am trecut hotarul romanesc cu metrice false, ca sa intram in categoria de virsta necesara
. Imi amintesc cum tot drumul pina la hotar ne invatam numele si data de nastere false pe de rost ca sa nu ne dam de gol la hotar, daca ceva 
.Iar taberele de vara din Romania, Suceava, Sinaia, Constanta…acele legaturi sufletesti cu prietenii din Roamnia… Eu zic ca sange apa nu se face!!!
August 10th, 2009 at 12:05
Da in cazul meu a fost mult mai tragic: Pentru prima data a trecut hotarul spre Romania Metreca mea si nu eu! Tare am mai bocit atunci ca o verisoara cocheta a fost in locul meu…, cred ca ridicam nivelul in Prut…;). Tare nice articol, ca de obicei!
August 10th, 2009 at 13:56
foarte frumos povestit….desi sunt mai mica si nu am avut parte de asa calatorii ma bucur pentru amintirile interesante pe care le aveti:)
August 10th, 2009 at 15:18
Prin 1990/91, aveam vreo 8/9 ani, si atunci, practic am auzit despre romani si despre felul in care acestia vorbeau. Eu aveam o singura explicatie, ca vorbesc limba noastra, doar ca mai “civilizat”. Atunci mi/am intrebat mama daca si rusii au romanii lor, adica o parte a populatiei care isi vorbeste frumos limba.
August 10th, 2009 at 19:39
Multumesc Donna! Acu’ m-am prins de miscare, desi toata treaba pare cam ciudata
August 10th, 2009 at 19:43
@Natalia Enache
ca daca a fi roman inseamna sa-ti vorbesti frumos limba, inseamna ca sunt maaaaaximum 1 milion de romani pe planeta asta 
Aoleu, nu mai vorbi asa!
August 10th, 2009 at 22:29
filip din kite am inteles eu natalia a avut in vedere ka la virsta pe kare o avea atunci, anume asta reprezentau romanii p-u ea…o lb vorbita frumos!!!
August 11th, 2009 at 19:45
Soacra, esti un “peisagist” excelent
August 12th, 2009 at 09:27
Intr-adevar un articol de nota 10. Trezeste multe amintiri…amintiri care stau ascunse si nu se fac simtite foarte des. Eu am avut o experienta ceva mai deosebita, eram prin clasa a 4a si am mers in excursie la Iasi cu invatatoarea, am trecut insa cu certificatul meu de nastere. Aveam o verisoara care invata in Iasi, in clasa a 10a. Am hotarat sa raman pe o saptamana la dansa..sa ma mai duca prin Iasi, sa vad si eu ce inseamna alta tara. Zis si facut,a vorbit mama cu invatatoarea, mi-a dat voie sa raman. Mai pe scurt a trecut saptamana de vacanta in Iasi…si trebuia sa ne intoarcem la Balti. Acuma urmeaza partea frumoasa, varmea minora, sa fi avut 15-16 ani si eu, o copchila de 10 ani trecem vama. Fara nici o procura, fara macar sa demonstram ca suntem rude . Eu cu metrica, varmea cu carnet de elev, metrica si nu stiu ce certificat inca. Cand ne-a vazut vamesul, si-a pus mainile in cap. Unde v-ati pornit fetitelor?
) Ne-a tinut acolo vre-o ora, dar pana la urma ne-a lasat sa trecem vama. Noi nu prea intelegeam despre ce-i vorba, da am zis mersi ca ne-au lasat sa plecam 
November 17th, 2009 at 02:37
Ajuns în curtea gimnaziului de la Iaşi, unde urma să fim îmbarcaţi în familii
Ce gimnaziu din Iasi era? Si in ce an ?
November 17th, 2009 at 11:14
Din pacate, nu mai tin minte numele gimnaziului, trebuie sa cercetez scrisorile si pozele. Era prin 1993, daca nu gresesc
November 17th, 2009 at 12:40
Mai tii minte pe unde era prin Iasi ?
November 17th, 2009 at 12:48
Am hotarat sa raman pe o saptamana la dansa..sa ma mai duca prin Iasi, sa vad si eu ce inseamna alta tara.
Da fooarte interesanta propozitia asta .
November 17th, 2009 at 12:52
Nu. Sufar de cretinism geografic.
February 17th, 2010 at 10:19
Ah, in ’92 am trecut frontiera prima data, plecind la o zi de nastere a prietenei unei pieteni. Copii! Cum ne-au permis parintii? Eram asteptata de ea la gara, dar nu ne-am intilnit. Am luat un taxi, neavind nici un ban romanesc, ca-ci aveam adresa, am dat buzna la oameni necunoscuti, unde sedea ea si le-am cerut bani de taxi. Au facut niste ochi mari, dar m-au dat.
Pe urma toti rideau, cum am reusit sa conving taxistul sa ma plimbe fara bani si pe ei sa-mi dea bani, caci ma vedeau pentru prima data. 
Acum imi stiu calitatile si stiu ce pot face. Atunci nu prea realizam. Piina acum ridem de acest moment. 
February 17th, 2010 at 10:24
“În spatele nostru căsca un amurg orb şi leneş.”
Frumos. Mi-a placut.